Sunt din ce în ce mai uimit de nonşalanţa cu care este bunul simţ şi logica, contrazise de către vaşnicii lucrători din departamentele de relaţii cu clienţi. Cum naiba ai nervii/găseşti energia, să repeţi la nesfârşit şi cu orice ocazie, aceeaşi poezie învăţată anapoda în timpul trainingului de două ore, de la locul de muncă.
Abia acum înţeleg sensul ascuns al reclamei de la Cosmote! Nu este vorba despre dedicaţia faţă de client, ci doar de abilitatea de a repeta la nesfârşit aceeaşi poezioara ieftină.
Probabil că unul din criteriile de angajare este reprezentat de lipsa simţului ridicolului. Chiar nu îţi dai seama că sună a teatrul absurdului, că eu să spun ceva, iar tu să îmi vorbeşti despre altceva.
In plus, propun o schimbare de paradigmă, cel puţin la încheierea conversaţiei. Nu mai turnaţi pe nerăsuflate, prostiile cu dacă vă mai pot fi de folos cu alte informaţii fără discernământ. Dacă eu am sunat să reziliez un contract şi plec cum am venit, ba chiar cu sentimentul ca participând la discuţia ineptă presupusă de ping-pong-ul fără nici un sens în care eu zic cinci, tu zici doi, eu zic doi, tu zici opt s.a.m.d., revin, am sentimentul că am mai adăugat o cărămidă la monumentul prostiei universale.
Aaa, manualul de instrucţiuni. Dacă celor din departamente nu le foloseşte, propun creearea unui manual pentru clienţi. Un îndreptar care să ne ajute să vorbim pe înţelesul vostru. Pentru că până la urma trebuie sa co-existăm unii cu ceilalţi, dar nu în lipsa comunicării. Stiţi cum este vorba aceea, cu cel care cedeză primul ...?
